După cum a fost anunțat în ianuarie 2021, cu ocazia prezentării planului strategic Renaulution, Dacia (marcă lider în segmentul B la nivel european), își va extinde gama de modele abordând segmentul superior, așa numitul segment C.
Această ofensivă se materializează azi prin lansarea modelului Bigster, care aduce în segmentul C-SUV valorile recunoscute ale mărcii – Esențială dar Cool, Eco-Smart, Robustă și Outdoor. Noul model Dacia Bigster va fi produs în exclusivitate în uzina de la Mioveni.
Dacia Bigster este adaptat exigențelor specifice ale clienților dintr-un segment de piață aflat în continuă expansiune. Creșterea prețurilor constituie o problemă pentru mulți posesori de vehicule din segmentul C-SUV care doresc să își cumpere o mașină nouă fără a renunța la atributele de confort, performanțe și spațiu interior specifice acestui segment.
Noul Bigster aduce un plus în materie de design, cu un stil concentrat pe ceea ce este esențial, în beneficiul robusteții și al spațiului interior, oferind opțiunea unei caroserii vopsite în două nuanțe și jante de 19’’. Totodată, Noul model vine cu mai multă tehnologie și cu o ofertă alcătuită integral din motorizări electrificate și dotări precum ecran central de 10’’, tablou de bord digital, hayon cu comandă electrică, etc. Bigster oferă mai mult confort, un spațiu interior excepțional, scaune cu susținere laterală, izolație fonică optimizată, sistem de aer condiționat cu două zone pentru locurile din față și cu aeratoare separate pentru locurile din spate, plafon panoramic cu deschidere electrică și funcție oscilobatantă, scaun pentru șofer cu reglaje electrice, echipament multimedia cu 6 difuzoare și sistem de sunet Arkamys 3D, fără a uita de sistemul inteligent de accesorii YouClip. De asemenea, există o capacitate de încărcare superioară, datorită portbagajului cu o capacitate excepțională, o banchetă spate fracționabilă 40/20/40 care permite transportarea unor obiecte lungi chiar atunci când sunt 4 persoane la bord, bare de pavilion modulabile.