Astăzi a început în Capitală, la CSNB Lia Manoliu, Campionatul Naţional Înot copii 10-11 ani. Printre participanţii din toată ţară,

se numără şi17 înotători de la CSM Piteşti.

La concurs vor participa sportivi COPII - fete şi băieţi 10, 11 ani legitimaţi la secţiile de înot, neavând drept de participare sportivii de 9 ani sau mai mici. Probele se desfăşoară după sistemul seriilor contracronometru, nu se solicita realizarea de baremuri de calificare sau de participare. Se vor acorda puncte primilor 8 clasaţi în probele individuale după sistemul 9, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 puncte.  Clasamentele se fac individual, pe ani de naştere, probe şi sexe şi pe echipe, prin cumularea punctelor obţinute de sportivi în probele individuale. Locurile I în probele individuale vor primi titlul de CAMPION NAŢIONAL – medalii şi diplome, locurile II şi III – medalii şi diplome, iar locurile IV-VI diplome. Echipa clasată pe primul loc va primi cupă, diploma şi titlul de Echipa Campioană Naţională de Ccopii 10 şI 11 ani. Echipele clasate pe locul II şi III vor primi câte o cupă şi o diplomă. Probele competiţiei sunt: # Copii 10 ani: 50m fluture, 50m spate, 50m bras, 100m liber; # Copii 11 ani: 50m fluture, 100m spate, 100m bras, 100m liber. Campionatele Naţionale de Înot pentru copii 10-11 ani se desfăşoară după reguli stricte impuse de Federaţie pe timp de pandemie de coronavirus.

Sportivi piteşteni vor fi coordonaţi de pe margine de Bogdan Chiriac, Iuliu Berca şi Mihail Cichirdan.

Cei 17 înotători de la CSM care vor concura la Bucureşti pentru medalii, sunt: # Dimitrie Udeanu # David Rădulescu # Emilia Dabija # Gabriel Dabija # Darius Arcan # Nicoleta Matei # David Călderaru # Cătălin Rizea# Alexandru Niculae # David Pârvulescu # Adelina Călinescu # Theodora Dumitru # Sebastian Drăghie # Laurențiu Dumitru # Erica Sima # Amalia Buzuc # Sara Roșu.