Echipa de handbal feminin a CS Dacia Mioveni 2012 participă în aceste zile la Făgăraş, la Turneului Semifinal al Diviziei A,

organizat de FRH.
În această dimineaţă, fetele din Mioveni au învins CSU Ştiinţa Bucureşti, cu scorul de 21-18, luînd o opţiune serioasă de calificare după acest prim joc.
Următoarea partidă se va juca sîmbătă, 11 mai 2019, de la ora 12.00, cu echipa Crişul Chişineu-Criş, iar duminică, 12 mai 2019, de la ora 12.00,handbalistele argeşene vor juca cu cele de la HCM Slobozia.
Turneul de la Făgăraş este împărţit în două grupe, astfel:
# Grupa 1: AHCM Slobozia (locul 1 în Seria A), CS Dacia Mioveni 2012 (locul 1 în Seria C), CSU Ştiinţa Bucureşti (locul 2 în Seria B) şi ACS Crişul Chişineu-Criş (locul 2 în Seria D).
# Grupa 2: Rapid Bucureşti (locul 1 seria B), CSM Târgu Mureş (locul 1 seria D), CSU Neptun Constanţa (locul 2 seria A) şi HC Activ Plopeni (locul 2 seria C)
Primele două clasate din cele două grupe vor avansa la Turneul Final, programat să se desfăşoare la Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti, în perioada 16-19 mai.
Primele clasate în Turneul Final vor promova automat în Liga Florilor, celelalte două urmând să joace meciuri de baraj cu echipele care au terminat campionatul primului eșalon valoric pe locurile 11 și 12.

"Sunt multuţmit de evoluţia echipei şi obiectivul principal rămâne în continuare promovarea în primul eşalon!" ne-a spus după meci, preşedintele CS Dacia Mioveni 2012, Adrian Ştefan.