La finalul turului de campionat, echipa de handbal CS Dacia Mioveni a picat în clasament pe loc retogradabil, din cauza înfrângerii suferite ieri, la Buzău.
Astfel, sâmbătă CS Dacia a pierdut cu 31-26 (17-9) în deplasare la SCM Gloria, iar după ce astăzi HC Zalău a învins pe Minaur Baia Mare cu 30-26, echipa alb-albastră a ajuns pe locul 13 în Liga Florilor, poziție care împreună cu ultimul loc (14) retrogradează direct în Divizia A.
În meciul de la Buzău, CS Dacia a jucat modest și a făcut o prima repriză foarte slabă, în care nu a reușit să marcheze decât de 9 ori, în timp ce gazdele au făcut-o de 17 ori. După pauză argeșencele au jucat altceva și au reușit să câștige repriza cu 17-14, dar din pcăate nu și meciul, avantajul luat de Gloria în prima parte dovedindu-se a fi decisiv.
Aceasta a fost ultima etapă a turului, a 13-a, iar săptămâna viitoare Dacia va juca în etpaa 14, în deplasare la SCM U Craiova, echipă aflată pe locul 5.
Etapa 13:
# Știința București - Gloria Bistrița 23-33 (13-19)
# Măgura Cisnădie - Rapid 28-33 (13-17)
# CSM Tg Jiu - Dunărea Brăila 28-32 (19-18)
# SCM U Craiova - CSM București 31-35 (17-17)
# Gloria Buzău - CS Dacia Mioveni 31-26 (17-9)
# SCM Rm Vâlcea - Corona Brașov 38-26 (20-17)
# HC Zalău - Minaur Baia Mare 30-26 (16-16)