Echipa de handbal Gloria Bistrița și-a respectat statutul de favorită în meciul de azi cu CS Dacia Mioveni, reușind o victorie la 12 goluri diferență.
Gazdele s-au impus cu 29-17, după ce au condus din primul până în ultimul minut de joc, cu excepția a două momente la începutul partidei când scorul a fost egal 1-1 și 2-2.
Din păcate la argeșence nu a mers de loc atacul, echipa reuind doar 7 goluri în prima repriză și 10 în a doua. În schimb apărarea a fost mai bine decât în ultimele deplasări unde s-au încasat câte 33 și 37 de goluri, e drept de la Rapid și CSM București. Acum, s-au primit 13 goluri în prima repriză și 16 în a doua, (13-7 prima parte, 16-10 partea a doua), diferența la final fiind de 12 goluri în favoarea gazdelor.
După această înfrângere Dacia rămâne pe penultima poziție în Liga Florilor, cu doar 4 puncte în 9 meciuri. Etapa următoare, CS Dacia joacă acasă, sâmbătă 11 noiembrie cu SCM Rm Vâlcea.