Echipa de handbal a CS Dacia Mioveni 2012 are de săptămâna trecută un nou sponsor.
Astfel, după venirea lângă echipă, la începutul lunii a DTO și Primera Jewellery, zilele trecute, conducerea clubului a semnat un nou parteneriat cu Haulotte.
”Let's dare together! / Să îndrăznim, împreună!” este îndemnul companiei Haulotte, care se alătură sponsorilor echipei de handbal.Managerul general al companiei Haulotte, Eric Morand, s-a întâlnit la Sala Sporturilor Mioveni cu echipa și staff-ul tehnic, cărora le-a urat succes în lupta pentru menținerea în competiția de elită a handbalului feminin românesc, Liga Florilor, curaj și forță pentru a crește performanța până la cel mai înalt nivel. Eric Morand s-a întâlnit și cu primarul Mioveniului, Ion Georgescu, viceprimarul Ciprian Țurlea și președintele CS Dacia Mioveni 2012, Toma Duței.
„Ambițiile uzinei Haulotte Argeș sunt nu doar cele legate de devenirea celui mai valoros și mai sigur producător de soluții de lucru la înălțime, ci sunt legate de grija pentru oameni, pentru angajați. Din acest motiv ne-am alăturat cu plăcere echipei CS Dacia Mioveni 2012, astfel încât drumul către succes și performanță să îl parcurgem împreună. Succesul se află acolo unde pregătirea și oportunitatea se întâlnesc. Suntem onorați și mulțumim pentru încrederea acordată!” a spus Morand.
Haulotte este lider global al echipamentelor de lucru la înălțime. Grupul proiectează, produce și comercializează o gamă largă de produse axate pe platforme mobile de ridicare și manipulatoare.Din anul 2009 Uzina Haulotte Arges are sediul in sat Valea Stanii, comuna Titesti, in prezent sunt peste 300 de angajati, atingand in anul 2022 o cifra de afaceri de 662.048.000 Ron.