Din această săptămână, secția de handbal a CS Dacia Mioveni 2012 organizează selecții pentru formarea unei noi grupe de fete, vârsta 9-11 ani.
În cadrul clubului mai activează o grupă de handbal fete, 11-12 ani. Proiectul clubului vizează inițierea în handbal, descoperirea talentelor și formarea unei echipe cu junioare de perspectivă, care vor putea să joace în viitor și pentru echipa noastră de senioare, angrenată în prima ligă națională feminină de handbal, Liga Florilor.
Președintele clubului CS Dacia, Toma Duței, spunea despre acest proiect: ”În tribunele Sălii Sporturilor, la meciurile echipei noastre de handbal din Liga Florilor am văzut mulți copii atrași de spectacolul handbalului. Dragi copii, vă invităm în teren! Proiectul clubului vizează inițierea în handbal, descoperirea talentelor și formarea unei echipe cu junioare de perspectivă, care vor putea să joace în viitor și pentru echipa noastră de senioare, angrenată în prima ligă națională feminină de handbal, Liga Florilor.
Clubul nostru oferă cursuri și pregatire gratuită, atât pentru inițiere, performanță si disciplină în sport, cât și pentru dezvoltarea calităților motrice, fizice, tehnice, teoretice și psihologice.Proiectul sportiv va fi prezentat în școlile din oraș, iar profesorii Sivia Purice și Diana Constantinescu se vor ocupa de selecții și antrenamente”