Handbalistele din Mioveni s-au impus în urmă cu câteva minute cu 21-17 în faţa echipei Activ Ploieşti, partida contând pentru etapa a 7-a a Ligii Florilor.

 

Meciul s-a desfăşurat în cadrul turneului organizat de FRH la Braşov.

Cu această victorie fetele de la CS Dacia au urcat până pe locul 9 al clasamentului, acumulând în clasament 9 puncte şi fiind la a doua victorie, după ce succesul cu Crişul Chişineu Criş a fost fost anulat, după retragerea arădencelor din campionat.

"După un meci extrem de încrâncenat, reușim victoria care ne menține în obiectiv. Felicitări handbalistelor și echipei tehnice pentru travaliul ce a făcut posibilă o nouă victorie în fața rivalilor prahoveni, de data asta în Liga Florilor!" a declarat după meci preşedintele Laurenţiu Tudora. 

Următorul meci al CS Dacia Mioveni în Liga Florilor este programat la finalul lunii, cu CSM Galaţi (etapa a 8-a, 29 ianuarie).