Federația Română de Handbal a modifcat ieri datele turneului de baraj pentru promovarea în Liga Florilor. Astfel, CS Dacia Mioveni 2012

nu va mai juca în primele zile ale lui septembrie la Cheile Grădiștei, barajul fiind programat începând cu data de l7 septembrie, la Sf Gheorghe.

Cu un nou lot, mult întărit în pauza dinainte de turneu, CS Dacia Mioveni este foarte aproape să aducă o nouă premieră în handbalul și în sportul argeșean și anume calificarea în Liga Florilor.

Federația Română de Handbal a stabilit ca Turneul de Promovare în Liga Florilor să se desfășoare la Sf. Gheorghe, în perioada 7-11 septembrie. Participante vor fi CSM Galați, HC Piatra Neamț (din seria A), CS Dacia Mioveni 2012, CS Activ Prahova Ploiești (seria C), Chilul Chișineu Criș (seria D). 
 
Conducerea clubului din Mioveni salută decizia și demersurile FRH prin care ierarhia promovării  poată fi stabilită pe teren. Sportivii și suporterii așteaptă cu nerăbdare reluarea competițiilor oficiale, după această perioadă de pauză, fără precedent în istoria handbalului.
 
După aflarea deciziilor finale ale FRH, directorul sportiv al CS Dacia, Constantin Ciobanu a declarat: "Până la urma iată că, dupa fotbal, Federația Română de Handbal a reușit ceea ce puțini credeau , ca și Cupa României la fete și promovarea în elita handbalului feminin românesc să se joace pe teren! A fost o perioadă dificila pentru toate echipele participante, cu multe incertitudini, emoții și așteptări dar ... în final, sportul a invins ! În condiții de securitate sanitară nemaiîntâlnite până acum dar și de organizare în general, Dacia pleacă în " cazarma" de la Sfântu Gheorghe pe 6 septembrie, din liga secundă , cu speranța să vină acasă pe 11 septembrie ca și participantă în Liga Florilor! Speram ca seria de teste COVID la toate cluburile să fie bună , astfel încât să putem juca meciul de deschidere al Turneului, pe 7 septembrie cu echipa din Piatra Neamț!"
 
Cele 6 echipe care promiteau să se bată pentru promovare și pentru ierarhia promovării au rămas acum 5, deoarece Știința București a sărit din schemă, pentru că nu și-a mai confirmat participarea. Cele 5 echipe vor juca fiecare cu fiecare, astfel:

7 septembrie:

# CS Dacia Mioveni – HCF Piatra Neamț

# CS Activ Prahova Ploiești – ACS Crișul Chișineu- Criș

8 septembrie

# HCF Piatra Neamț - ACS Crișul Chișineu- Criș

# CSM Galați - CS Activ Prahova Ploiești

9 septembrie

# CSM Galați - HCF Piatra Neamț

# CS Dacia Mioveni - ACS Crișul Chișineu- Criș

10 septembrie

# CSM Galați - ACS Crișul Chișineu- Criș

# CS Dacia Mioveni - CS Activ Prahova Ploiești

11 septembrie

# HCF Piatra Neamț - CS Activ Prahova Ploiești

# CSM Galați – CS Dacia Mioveni

În urma turneului se va stabili un clasament, iar primele 4 echipe merg în Liga Florilor.