După ce s-a renunţat la colaborarea cu Nicolae Dică conducerea celor de la Campionii FC Argeş caută un alt tehnician

care să preia echipa şi să realizeze obiectivele impuse.

Astfel, în cărţi pentru a fi numit antrenor principal sunt tehnicienii Ionuţ Badea care este liber de contract, Dan Alexa momentan la Astra şi Alexandru Pelici aflat acum la Ripensia Timişoara. Din câte se pare favorit ar fi Alexa, care a mai bifat înainte promovări în Liga I, însă singurul impediment în momentul de faţă este faptul că el nu a fost încă dat afară de la Astra, de aceea piteştenii ar putea amâna un pic noua numire. Oricum toate variantele sunt luate în calcul în acest moment, cum foarte bine pe listă ar mai putea apărea şi alte nume.

Colaborarea dintre Campionii FC Argeş şi Nicolae Dică a încetat luni, după ce echipa a fost învinsă în deplasarea de la Timişoara cu 3-0. Antrenorul, care avea atribuţii de manager la Piteşti a declarat că propunerea încetării colaborării a venit din partea sa, însă este greu de crezut că Dică a venit cu ideea ca tot staff-ul său să plece după 10 etape, mai ales că, în comunicatul clubului se anunţa încetarea colaborării cu Dică, Popescu, Stanca şi Didiţă, adică şi cu colaboratării săi.