Cele două echipe argeşene din Liga a II-a vor evolua în această etapă, mâine la prânz, CS Mioveni urmând să joace

acasă cu FK Csikszereda iar Campionii FC Argeş în deplasare la ASU Poli Timişoara.

CS Mioveni dispută mâine de la ora 11,00, pe propriul teren, un nou meci de campio­nat, adver­sa­ră urmând a fi nou-promovata Csiskszereda Miercurea Ciuc. Galben-verzii abordează acest joc fiind singura echipă din campionat neînvinsă în cele 9 etape disputate până acum. Galben-verzii au 4 victorii şi 5 remize, iar patru dintre aceste egaluri sunt consecutive. Înainte de acest joc, antrenorul principal Marius Stoica şi jucătorii săi au declarat că sunt pregătiţi şi că aşteaptă a doua victorie din campionat , pe propriul teren. De la începutul campionatului şi până acum, argeşenii a disputat patru jocuri pe propriul teren, partide în care a obţinut o victorie (2-0 cu FC Argeş) şi trei remize (1-1 cu CSM Reşiţa, 2-2 cu Metaloglobus şi 1-1 cu Dunărea Călăraşi), golaverajul fiind pozitiv 6-4. De partea cealaltă, Csikszereda are 4 jocuri în deplasare, în care a câştigat o dată (1-0 la Sportul Snagov) şi a pierdut de alte 3 ori (0-1 la Gloria Buzău, 0-3 la UTA, 0-2 la Farul Constanţa), golaverajul fiind negativ 1-6. Înainte de acest meci, CS Mioveni ocupă locul 4 în clasamentul Ligii a II-a cu 17 puncte adunate în 9 partide, galben-verzii venind după patru remize consecutive în campionat. De partea cealaltă, FK Csikszereda ocupă locul 16 în clasament, poziţie retrogradabilă în acest moment, cu 9 puncte.

Campionii FC Argeş va întâlni sâmbătă, de la ora 14.00, în deplasare, pe ASU Politehnica Timişoara. Înaintea acestei dispute, ambele echipe au moralul bun. Bănăţenii vin după un succes în deplasarea de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, iar piteştenii după o victorie contra liderului, Turris Turnu Măgurele. După 9 etape, ASU Poli Timişoara ocupă locul 15, cu 9 puncte, în timp ce Campionii FC Argeş se situează pe locul 6, cu 16 puncte. Nicolae Dică, antrenorul grupării din Trivale nu concepe decât victoria în acest derby violet: "Întâlnim o echipă bună care a obţinut un rezultat pozitiv în ultima etapă. Au reuşit să câştige, 4-1, în deplasare. De la venirea lui Guşatu echipa arată bine. Au jucători cu experienţă şi mă refer aici la Mera, Scutaru, Axente, fotbalişti cu multe jocuri la Liga I. O echipă care mie în ultima perioadă mi-a plăcut. Face un presing sus, agresivă pe faza defensivă, organizată bine pe faza ofensivă. Încearcă să aibă o posesie bună, să-şi creeze ocazii. Va fi o partidă foarte dificilă. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru acest joc, să fim concentraţi 100%. Moralul nostru trebuie să fie bun pentru că în ultimele cinci etape, am pierdut doar un singur joc. Echipa arată bine. Chiar dacă suntem o formaţie tânără, putem să creştem în valoare. Trebuie să avem încredere în aceşti jucători pe care îi avem"