Unirea Bascov a pierdut cu 2-0, în deplasare la CS Baloteşti, sâmbătă, într-un meci ce a contat pentru etapa a 3-a a Ligii a III-a.

A fost prima înfrângere în noul campionat pentru echipa lui Adi Dulcea, după ce în primele două etape au obţinut două remize.

În partida de pe terenul Central din Balotesti pe o suprafață de joc foarte greoaie, Adi Dulcea s-a văzut nevoit să îl înlocuiască foarte repede pe portarul Petrișor Dragoș cu Calinoiu Marius, datorită unei accidentari. În min 23, Alex Trașcă ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde în suprafață de pedeapsă unde este faultat clar, însă arbitrul întâlnirii lasă jocul să continue. Cinci minute mai târziu, Dumitrache prinde un șut sănătos de la mare distanta, însă portarul gazdelor respinge cu dificultate. O altă fază controversată şi un nou penalty refuzat argeşenilor, în minutu 34, când centralul Trandafir Cristina din București nu acordă penalty oaspeţilor în urma unui henț, comis de un fundaș. În minutul 60 gazdele deschid scorul prin Greblea Constantin, acesta profitând de o inexactitate în tabăra adversă şi înscrie lejer pe lângă Calinoiu. În minutul 69 același Greblea prinde un șut de la marginea careului, însă Calinoiu este pe fază şi respinge în transversală. În minutul 74 Dan Alexandru șutează de la marginea careului, dar portarul celor din Balotesti respinge în corner. În minutul 90 Dan Alexandru, este împins la marginea suprafeței de pedeapsa a celor din Balotesti, arbitra Trandafir lasă din nou jocul sa continue, iar pe contraatac Paraschiv Giani marchează pentru 2-0.

Pentru Unirea Bascov au jucat: Petrişor - Ciocârlan, Oreviceanu, Dumitrache, Constantin - Neacşu, Iamandi, Casoni - Comănescu, Ivan, Traşcă. Au mai intrat Călinoiu, Bălan, Dan, Coman.