Campionii FC Argeș a dominat partida din seara asta cu Pandurii Tg Jiu, dar a trecut prin mari emoții ca să o câștige,

după ce a condus cu 1-0 la pauză, dar a fost egalată cu 15 minute înainte de final. Piteștenii au marcat golul victoriei în minutul 79, Cătălin Barbu realizând astfel o dublă.

Elevii lui Nicolae Dică s-au aruncat în atac încă din primele minute, știind că au în față un adversar foarte slab, care este înscris deja pe lista retrogradării. În prima repriză au ratat însă Năstăsie (de două ori), Cătălin Barbu (de alte două ori) și Tofan în timp ce Barbu a marcat și un gol, în minutul 17 după un corner. Repriza a doua a continua cu aceeași regie, numai că oaspeții au reușit să dea lovitura, egalând în minutul 73 prin Bratu, după o lovitură liberă. Scorul a fost 1-1 doar 6 minute, pentru că în minutul 79, Barbu face dubla, tot cu capul din careu. Pandurii au avut din nou egalarea în bocanc în final, însă portarul Agachi a scos din vinclu. 

Campionii FC Argeș au acumulat cu această victorie 9 puncte și au reușit să urcea în clasament pe locul 7. 

FC Argeș - Pandurii Târgu Jiu 2-1(1-0).

A marcat: Cătălin Barbu(min.17, min.79) / Robert Bratu(min.73)

FC Argeș: Agachi - Tofan, Motroc, Șerbănică, Mușat - Șerban, Brînzan - Grecu, Matiș, Năstăsie(cpt) - Barbu. Rezerve: Ducan, Panait, Dănescu, Blejdea, Buhăescu, Turda, Nini Popescu.
Antrenor: Nicolae Dică.

Pandurii: M. Cotolan - Chiș, Oiță(cpt), Bratu, Vișan - Lu Yefeng, Trancă - Kim Du Ho, Șendroiu, Rasoveanu - Patrick Popescu. Rezerve: Dinu, Nichifor, Erhard, Cotolan Alex, Vasilescu, Filip. 
Antrenor: Adrian Bogoi.

min.3: Tofan centrează în careu, Năstăsie trimite cu capul la poartă, însă Cotolan respinge în corner.

min.9: Năstăsie trimite în forță de la 20 m, însă Cotolan boxează.
min.17: 1-0! Gol FC Argeș! Mușat execută o lovitură de colț iar Cătălin Barbu trimite cu capul în plasă dintre fundașii gorjeni.
min.40: Cătălin Barbu trimite direct în brațele lui Cotolan din lovitură liberă de la 17 m.
min.42: Mușat execută o lovitură de colț iar Cătălin Barbu trimite pe lângă poartă.
min.45: Tofan reia spectaculos din interiorul careului, însă Cotolan are o paradă de excepție și respinge balonul.
min.50: Matiș șutează de la 25 m peste poartă.
min.60: Năstăsie trage pe jos de la 20 m, însă portarul gorjenilor respinge.
min.61: Motroc trimite cu capul peste portă în urma unei lovituri de colț.
min.73: 1-1! Gol Pandurii! Vișan execută în careu o lovitură liberă, Tofan îl scapă din marcaj pe Robert Bratu care trimite în plasă din fața porții.
min.79. 2-1! gol FC Argeș! Barbu realizează dubla după ce trimite cu capul în plasă din centrarea lui Tofan.
min.86: Vasilescu trimite în forță de la 17 m, însă Agachi scoate din vinclu.
min.88: Nini Popescu șutează peste transversală de la 20 m.
min.90: Robert Bratu primește cartonaș roșu și este eliminat.