CS Mioveni a disputat în această seară primul meci amical al acestei veri, contra unei echipe de Liga a V-a, campioana Seriei Centru 2,

FC Star Sport Argeş. Galben-verzii au învins cu 16-0, marcând câte 8 goluri pe repriză.

Vedeta meciului a fost fără doar şi poate atacantul italian Davide Montero, şcolit la Juventus, care a marcat de 6 ori. Restul golurilor au fost înscrise de Năstăsie (3), Rădescu (2), Călin (2), Anghelina, Işfan, galben-verzii beneficiind şi de un autogol. 

Scorul a fost deschis de Davide, în minutul 5, acest reluând în plasă din careu, unde a fost găsit singur de Rădescu, mijlocaşul urcând bine pe dreapta. În minutul 10, acelaşi italian a marcat pentru 2-0, după ce mingea a rămas la el, la 8 m, după un şut deviat al lui Călin. Pentru 3-0 a înscris Călin, cu un şut frumos, cu boltă, de la 18 m. Rădescu a dus scorul la 4-0, în minutul 18, şutând plasat de la 16 m. În minutul 30, Anghelina a marcat şi el direct din lovitură liberă de la 25, trimiţând balonul în vinclu. Apoi, Rădescu a înscris încă o dată, în minutul 31, după o acţiune personală, finalizată cu un şut de la 18 m, peste portar. Ultimele două goluri ale primei reprize i-au aparţinut italianului Davide, mai întâi cu un şut din 6m după o pase din dreapta de la Călin şi apoi cu un şut plasat, tot din interiorul careului (minutele 41 şi 43). 

După 8-0 la pauză, în repriza secundă, galben-verzii au marcat tot de 8 ori, din cinci în cinci minute. În minutul 50, Năstăsie a reluat cu capul în plasă o centrare de pe stânga, iar în minutul 55, acelaşi jucător  a trimis în plasă, din interiorul careului , după ce a preluat singur, balonul. Golurile cu nr 11 şi 12 au fost opera italianului aflat în probe la CS Mioveni, acesta înscriind mai întâi după un contraatac purtat pe dreapta de Năstăsie, şi apoi  după ce el, a scăpat singur în careu. În minutul 75, la un nou contraatac, Mioveniul a beneficiat de un autogol, iar cu 10 minute înainte de final Năstăsie a înscris din nou, din pasa lui Cioargă. Ultimele două goluri ale meciului au fost marcat de Işfan cu un şut plasat din careu şi Călin după o pătrundere pe partea stângă.

Mâine seară, CS Mioveni va juca pe propriul teren, la ora 20,30 cu FCSB. 

În meciul cu Star Sport Argeş, la CS Mioveni au jucat: Sima - Albăstroiu, Traşcu, Gherghe, Puţaru - Rădescu, Anghelina, Zamfirescu, Cioargă - Davide, Călin, după pauză mai intrând Preda, Işfan, Edi Stoica, Năstăsie, Ban, Mirică.