După ce etapa trecută au marcat împreună 10 goluri pe propriile terenului, Unirea Bascov şi Atletic Bradu speră

şi în ultima etapă a campionatului la rezultate bune, cu care să încheie actuala ediţie de campionat. Ambele echipe argeşene vor evolua în deplasare.
Unirea Bascov va evolua în aceasată rundă la Pucioasa, cu echipa din localitate, vecină de clasament. Argeşenii sunt pe locul 9 în top cu 41 de puncte, în timp ce dâmboviţenii ocupă poziţia a 8-a cu 42 de puncte. În cazul unei victorii, bascovenii pot urca în clasament minim două locuri, iar în cazul altui rezultat echipa paote încheia sezonul pe locul 9. Într-un alt meci al etapei, Atletic Bradu evoluează şi ea în deplasare, la SR Municipal Braşov, fiind în faţa unei partide dificile. Alb-verzii vind însă după cinci victorii consecutive, succese care însă au venit după consfinţirea retrogradării în Liga a IV-a. Bradu însă, a tras tare în acest final de campionat, şi a reuşit să urce de pe penultimul al clasamentului pe poziţia a 13-a, acumulând până acum 30 de puncte.