Partea a doua a campionatului a început bine pentru CS Mioveni cu Opriţa pe bancă însă a continuat prost,

iar acum echipa se află în faţa unui derby, cu Chindia.

Victoria cu 2-0 de la Baloteşti a dat aripi jucătorilor galben-verzi, însă remiza (2-2)  cu Pandurii de acasă le-a frânt, în timp ce înfrângerea din ultima etapă, de la Mataloglobus (0-2), a tăiat tot elanul luat de argeşeni după schimbările majore făcute în iarnă. Mioveniul pare să nu se regăsească, deşi nu a avut în faţă adversari deosebiţi, iar avansul faţă de primele 5 locuri se măreşte.

În ultimul meci de campionat, elevii lui Daniel Opriţa au pierdut cu 2-0 la Metaloglobus, formaţie care învinsese în prima etapă pe FC Argeş şi apoi a remizat la Petrolul. La Bucureşti, argeşenii au avut un gol anulat eronat la 0-0 în prima repriză, iar după pauză au pierdut graţie unui gol primit în minutul 51 şi al altuia primit în prelungiri. La 1-0, Mioveniul a fost oprit din nou din drumul spre gol de arbitri, unul dintre asistenţi semnalizând greşit un off-side la Balint care scăpase singur spre poartă. La galben-verzi, Măzărache a fost titular şi a fost schimbat după pauză cu Hergheligiu, Boboc a jucat tot meciul, Beţa a debutat în apărare, la fel ca şi juniorul Şerban la mijloc, în timp de Işfan a bifat şi el, în repriza a doua, primele sale minute în tricoul galben-verde.  La oaspeţi au jucat: Sima - Rădescu, Beţa, Burnea, Stoica - Şerban, Boboc, Lazăr (Işfan), Coşereanu (Ayza) - Măzărache (Hergheligiu), Balint.

După această înfrângere, CS Mioveni a rămas pe locul 7 în clasament, cu 38 de puncte, primele clasate distanţându-se, în timp ce ecartul faţă de urmăritoare s-a micşorat.

Etapa următoare, CS Mioveni va juca vineri, de la 17,30, acasă, derby-ul cu Chindia Târgovişte.