Unirea Bascov a disputat astăzi un nou meci de pregătire, al doilea al acestei ierni.

Astfel, după ce săptămâna trecută alb-albaştrii au pierdut la limită cu fostul lider al ligii secunde, Chindia, astăzi, elevii lui Adi Dulcea s-au distrat cu Viitorul Dăeşti, liderul ligii a IV-a din Vâlcea.

A fost 5-1 pentru argeşeni, meciul disputându-se la Grupul Şcolar Colibaşi. Au marcat: Negru, Stancu, David, Bălan şi Ivan.

Dulcea a început partida cu: Tănase - Oreviceanu, Stancu, Bălan, Marin - Piscanu, David, Iamandi - Negru, Marcu, Dalu. Pe parcurs au mai intrat: Şerban, Dumitrică, Negoiţă, Comănescu, Constantin, Mihai, Naciu, Ivan, Sanda.

Pentru acest joc, au fost indisponibili: Tameş, Stan, Dima, Ciocârlan, toţi cu probleme medicale.