Week-end negru pentru cele 4 echipe argeşene din eşaloanele 2 şi 3 ale fotbalului românesc. În cele patru partide disputate ieri şi azi,

FC Argeş, CS Mioveni, Ateltic Bradu şi Unirea nu au reuşit să obţină decât un punct, în rest înregistrându-se 3 înfrângeri în care s-au primit 10 goluri.

Balul a fost deschis vineri, la prânz, de formaţiile de Liga a III-a, care au disputat ultima etapă a turului de campionat. Unirea Bascov a obţinut doar un punct, pe propriul teren, din meciul cu FC Pucioasa, cele două echipe fiind vecine de clasament şi despărţite de doar un punct. A fost 0-0 , iar argeşenii iernează pe locul 9, asta după ce, etape bune, au fost pe podium. În celălalt meci, Atletic Bradu a încasat pe propriul teren 4 goluri de la SR Municipal Braşov. Oaspeţii au marcat de două ori în prima repriiză şi de două ori după pauză, argeşenii terminând turul pe penultimul loc al topului, cu 13 puncte, dar la egalitate cu locurile 13 şi 14. 

În Liga a II-a, de Ziua Naţională, astăzi, FC Argeş şi CS Mioveni au înregistrat înfrângeri în deplasările de la Baloteşti şi Clinceni, însă ambele formaţii argeşene au avut posibilitatea să se întoarcă cu un rezultat bun. Piteştenii au pierdut categoric, cu 4-0 la mult mai slab clasata CS Baloteşti. Gazdele aveau deja 2-0 în minutul 27 şi apoi la pauză, iar în repriza a doua, cu 20 de minute înainte de final, argeşenii obţinut un penalty, care este însă ratat de Vasile Gheorghe. Apoi, pe final, în minutul 90 şi în prelungiri, FC Argeş a mai primit două goluri, terminând în genunchi două deplasări consecutive în Ilfov, 0-1 la Snagov şi 0-4, acum la Baloteşti. Antrenorul Emil Săndoi i-a folosit în acest meci pe Ureche - Tofan, Gugu, Vişa, Turda - Ct. Stan, I. Şerban, R. Costin (cpt.), Şerbănică - Ct. Barbu, Nilă, pe parcurs mai intrând  Bârzan, Vasile Gheorghe şi Buleică. Meciul de la Baloteşti s-a disputat pe un teren foarte greu, pe alocuri îngheţat, pe alocuri "plombat" cu nisip şi de pe care iarba a lipsit în proporţie de 70 %. 

În fine, CS Mioveni a pierdut şi ea, cu 2-1, la fel ca etapa trecută, deplasarea de la Clinceni. Galben-verzii au deshcis scorul în minutul 21 prin Balint, dar au fost egalaţi în minutul 33.Apoi, când partida se îndrepta spre un egal, gazdele au marcat golul victoriei în minutul 84, iar Mioveniul a rămas fără victorie în ultimele 4 partide de campionat. La Clinceni, antrenorul Iordan Eftimie a început partida cu Fl. Croitoru - Kilyen, Rob. Gherghe, Celea, Burnea - R. Lazăr, C. Năstăsie (cpt.) - Rădescu, Al. Popescu, Coşereanu - Val. Balint. CS Mioveni se află în clasament tot pe locul 7, cu 34 de puncte, la patru puncte în spatele lui FC Argeş.