Meciul FC Argeș – Metaloglobus, din etapa a 8-a a Superligii se joacă în această după-amiază, la Mioveni de la ora 16.00.
În urma acestui joc, piteștenii pot urca pe locul 3 al clasamentului însă sunt câteva condiții pentru a putea fi realizat acest lucru. Astfel, mai întâi de toate echipa trebuie să câștige meciul la două goluri diferență și apoi mai trebuie și ca FC Botoșani să nu învingă Craiova. Dacă aceste scenarii sunt realizate, atunci FC Argeș va termina această etapă pe locul 3, la egalitate cu Dinamo, dar ar avea golaveraj mai slab.
Piteștenii au pierdut primul meci jucat în sezon actual pe teren propriu, 0-2 cu Rapid, după care au bifat două victorii acasă, 3-1 cu FK Csikszereda și 2-0 cu Oțelul Galați.
Bucureștenii au înscris în toate cele trei meciuri jucate în campionatul curent din postura de vizitatori, dar s-au întors doar cu un punct din aceste deplasări, 2-2 cu FC Hermannstadt (18 iulie 2025).
Antrenorul Bogdan Andone este neînvins în cele două confruntări din SuperLigă cu Mihai Teja, în dreptul său fiind consemnate o victorie (2019-2020, Astra - Poli Iași 4-0) și o remiză (2020-2021, Gaz Metan - FC Voluntari 1-1).
Cele două echipe s-au mai duelat doar în liga secundă, ultima dispută directă având loc pe 29 aprilie 2025, Metaloglobus - FC Argeș 2-1 (A. Sîrbu, R. Florea / R. Moldoveanu).
Trei jucători au bifat toate minutele pentru cele două echipe, Roberto Sierra, respectiv George Gavrilaș și Andrei Sava.
Piteștenii i-au utilizat în primele șapte etape pe cel mai tânăr jucător din campionatul curent, Claudiu Stancu (născut pe 4 noiembrie 2009), dar și pe veteranul competiției, Takayuki Seto (născut 5 februarie 1986). De asemenea, al doilea cel mai tânăr marcator din stagiunea în curs provine tot de la argeșeni, Yanis Pîrvu (născut pe 2 aprilie 2007), fiind printre cei care au înscris în partida din runda a patra, FC Argeș - FK Csikszereda 3-1.




