Argeșul este prezent în continuare în arbitraj, la nivel internațional!

Astfel, Cătălin Popa, fost șef al AJF Argeș a primit a doua delegare la Campionatul European de fotbal feminin, care se desfășoară în această perioadă în Elveția.

Arbitrul nostru se va afla în camera VAR, ca al doilea arbitru, la meciul Norvegia - Islanda. Acesta este ultimul meci din grupă al celor două formații, iar în urma lui Norvegia va merge mai departe de pe locul 1, indiferent de rezultat, pentru că are deja două victorii, cu 2-1, cu Finlanda și Elveția. De partea cealaltă, Islanda, ultima în grupă, a pierdut până acum cu 1-0 cu FInlanda și cu 2-0 cu Elveția.

Primul meci la care Cătălin Popa a fost AVAR a fost tot în Grupa A la deschidere, Elveția - Norvegia.

Din brigada de diseară, de la ora 22:00, mai face parte Alin Peșu (centru) și Daniela Constaninescu (asistent).