Campionatul s-a terminat cu bine pentru FC Argeș, dar și cu un scandal așa ca de final, după ce tot sezonul jucătorii, staff-ul și conducerea au stat departe de astdel de situații.
Astfel, după ultimul meci, câțiva jucători s-au dat în stambă, iar reacțiile au venit imediat. Mihai Roman, Robert Moldoveanu și Gabriel Gheorghe au făcut un live pe Tik Tok în care de la una la alta au ajuns la cuvinte nedorite despre Nicușor Dan și alegătorii săi, asta chiar în ziua alegerilor.
Imedait presa de specialitate a sesizat derapajul și a luat atitudine, iar FC Argeș a ținut ”prima pagină” a mai multor site-uri, dar nu cu promovarea ci cu scandalul.
Astăzi jucătorii și-au cerut scuze pentru ieșirile și cuvintele avute, iar clubul a remis un comunicat prin care de asemenea, și-a exprimat dezaprobarea pentru cele întâmplate:
”Clubul FC Argeș reafirmă categoric principiile sale fundamentale de respect, fair-play și susținere a valorilor democratice. Clubul nostru este dedicat susținerii unui climat de respect reciproc, în care fiecare individ își poate exprima opiniile și alegerile în mod liber, fără teama de discriminare.
Ieri, în cadrul unui live pe platforma TikTok, câțiva dintre jucătorii noștri au folosit un limbaj reprobabil la adresa unui candidat la alegerile prezidențiale din România, precum și la adresa susținătorilor acestuia. Fiind un moment de euforie pricinuit de câștigarea trofeului, jucătorii implicați nu au dat dovadă de coerență și luciditate, răspunzând mesajelor primite pe LIVE, multe dintre acestea denigrând pe unul dintre candidați.
Jucătorii implicați își regretă profund comportamentul și au realizat gravitatea impactului pe care l-au avut aceste afirmații. Aceștia își cer scuze sincere atât candidatului vizat, cât și susținătorilor și votanților săi, subliniind că la momentul lansării în spațiul public al acelor afirmații nu au realizat gravitatea faptelor lor.
În egală măsură, clubul FC Argeș respectă valorile democratice și rezultatul alegerilor prezidențiale. Ne dorim ca România să își continue parcursul european și euroatlantic, acest parcurs garantând principiile libertății, respectului și unității.
FC Argeș subliniază că sportul trebuie să rămână un spațiu al respectului reciproc, în care opțiunile politice să nu conteze.
Clubul analizează intern acest incident și va lua măsurile necesare pentru a preveni astfel de situații în viitor.
Mulțumim tuturor celor care susțin echipa, indiferent de opțiunile lor politice, de orientarea sexuală, de etnie, de rasă sau de religie.