Antrenorul Alin Chița a reziliat marți seara contractul cu CS Mioveni.

Fostul jucător al Argeșului a renunțat la colaborarea cu clubul galben-verde din cauza problemelor financiare cu care se confruntă clubul de Liga 2.

Imediat după ce s-a reziliat pe cale amiabilă contractul Alin Chița și-a motivate decizia. ”Am venit acum patru luni atras de un club care are în spate tradiție în fotbalul românesc. Am reușit să strâng un nucleu de jucători într-un timp foarte scurt (au venit peste 14 jucători). Fără o perioadă precompetițională bună – lipsurile financiare nu au permis acest lucru – am continuat și am reușit să punem pe picioare o echipă care, deși începutul campionatului nu ne-a găsit cu toate lucrurile puse la punct, în primele 2 etape a reușit să câștige 4 puncte. Cred că a fost singura perioadă în care lucrurile au fost la un nivel normal pentru o echipă care își dorește performanță. Încet, încet, toate problemele financiare au început să-și spună cuvântul: primul salariu a întârziat să apară, iar împreună cu băieții am constatat că zilnic promisiunile curgeau și nu se găseau soluții. Am continuat să muncim și să sperăm… Până în etapa a șaptea, promisiunile au curs din partea celor responsabili din cadrul clubului. Lipsurile de la echipă s-au acumulat continuu, iar antrenamentele nu au mai avut rol de pregătire, ci de educație, discuții interminabile despre și pentru salarii. A fost momentul în care ne-au fost luate 2 puncte pentru neplata unui fost jucător. Am simțit că trebuie să plec, dar am continuat pentru că eram responsabil pentru grupul pe care-l formasem și am considerat că trebuie să lupt în continuare. Ultimele 4 etape au adus multe situații pe care nu le-am trăit până acum la fotbal: lipsuri grave, salarii restante, preparatorul fizic a renunțat (nefiind plătit, a dat curs altei oportunități), lipsa maseorului, metodele de refacere lipseau sau erau făcute fără eficiență. Vitaminizarea n-a existat, și după cum se știe, este o latură foarte importantă într-o competiție sportivă. Dar am continuat… Promisiunile că va fi bine, că ne vom regla, au devenit un mod de a începe orice antrenament, jucătorii fiind greu de motivat. În a doua pauză competițională, nu s-au mai antrenat, iar acest fapt a influențat și mai mult pregătirea inițială, care era oricum insuficientă. Am continuat și am constatat că marea majoritate a jucătorilor care nu erau din oraș, neprimindu-și salariile, nu aveau efectiv ce să mănânce. A fost momentul în care s-a găsit soluția de a oferi o masă (meniul zilei) tuturor componentilor lotului. În cele 4 luni de când sunt la echipă, cred că a fost singurul lucru pozitiv, dacă-l pot numi așa, știindu-se faptul că unui sportiv de performanță (performanță s-a cerut continuu de la echipă) îi trebuie mai mult decât un meniu al zilei. Înaintea meciului cu Reșița (5 octombrie), toată echipa a fost într-un dialog cu cei responsabili și au primit asigurări că echipa va încasa săptămâna următoare cel puțin un salariu, dar nu s-a primit nimic. Eu, antrenorul secund Tănase, antrenorul cu portarii Ilie și magazionerul Gică, am fost cei care am încercat să luptăm zilnic cu neajunsurile; am făcut multe lucruri care nu intrau în atribuțiile noastre doar pentru a continua și a spera că lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Efectele acestui declin sunt evidente, se văd în clasament și oglindesc exact starea de la club, dar nu pot exprima sentimentele jucătorilor (și ale noastre, ale staff-ului tehnic), care au fost amânați continuu. Iar eu NU MAI POT CONTINUA în aceste condiții!” a declarat Chița.