În Liga 2 este pauză competițională iar mai multe echipe au programate deja meciuri amicale.
Printre formațiile din Liga 2 care și-au stabilit deja meciuri amicale se numără și FC Argeș și FC Muscelul, care vor juca între ele. Partida amicală dintre Campionii FC Argeș și AFC Câmpulung Muscel va avea loc astăzi, de la ora 16:00, la Albota. Inițial partida era programată pentur sâmbătă la 11:00 în aceeași locație, dar până la urmă s-a revenit asupra datei de disputare.
”Profitând de pauza competițională prilejuită de meciurile reprezentativelor României, FC Argeș și FC Muscelul Câmpulung vor disputa la sfârșitul acestei săptămâni un meci amical. Testul dintre cele două reprezentante ale județului în eșalonul secund este programat la baza sportivă Albota. Confruntarea cu alb-violeții este un bun prilej pentru staff-ul tehnic al echipei noastre de a vedea potențialul fotbaliștilor care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în campionat și de a îmbunătăți jocul echipei” a transmis FC Argeș.