Federația Română de Fotbal a anunțat azi numirea lui Mircea Lucescu în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a României.
După o pauză de 38 de ani, Lucescu revine astfel la cârma echipei naționale, semnând un contract pe o perioadă de doi ani, cu obiectivul principal de a califica echipa la Campionatul Mondial din 2026.
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați și respectați antrenori din Europa, are o carieră remarcabilă ce se întinde pe parcursul a mai bine de patru decenii. După ce a pus bazele unei cariere de succes ca jucător, Lucescu a făcut tranziția către antrenorat, unde a obținut rezultate notabile. A început antrenoratul în 1979, preluând naționala României pentru prima dată în perioada 1981-1986. În această perioadă, a reușit să ducă România la Campionatul European din 1984, dintr-o grupă cu Italia, Suedia, Cehoslovacia şi Cipru.
De-a lungul carierei, Lucescu a antrenat echipe de prestigiu din Europa, cum ar fi Inter Milano, Galatasaray, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Zenit Sankt Peteresburg și Dinamo Kiev, acumulând peste 30 de trofee naționale și internaționale, ceea ce a transformat numele lui Mircea Lucescu într-un simbol al excelenței în fotbalul european.
Până a semna cu Lucescu, FRF a discutat cu Gică Hagi dar ”Regele” a refuzat oferta. În cărți, dacă nu accepta ”Il Luce” era și Adrian Mutu, cu care oficialii federației au discutat în aceste zile.