Cupa României Betano a ajuns la al treilea sezon în noul format şi va debuta pe 10 iulie cu meciurile din faza regională.

Etapa se va termina pe 20 iulie cu şapte finale regionale.

În acest sens, Casa Fotbalului a găzduit săptămâna trecută tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României Betano, ediția 2024-2025. Formatul competiției prevede ca învingătoarele din fiecare județ să lupte pentru 7 locuri care le vor duce în turul următor. Pentru asta, reprezentantele din fiecare județ au fost împărțite în grupe de câte 3, câte 2 în fiecare din cele 7 regiuni.

Argeșul este reprezentat anul acesta în Cupă României de AS CS Domnești, câștigătoarea finalei, faza județeană și totodată ocupanta locului 4 în Liga 4.

Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază.

Programul meciurilor fazei regionale a Cupei României, sezonul 2024-2025:

Regiunea 1 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Vaslui (Sporting Club Comstar Vaslui), Suceava (Viitorul Liteni), Iași (CSM Pașcani)
meciuri: Suceava – Iași (10 iulie), Vaslui – Suceava (13 iulie), Iași – Vaslui (17 iulie)

Grupa 2: Neamț (Voința Ion Creangă), Botoșani (Pro Sport Vârfu Câmpului), Bacău (Vulturul Măgirești)
meciuri: Botoșani – Bacău (10 iulie), Neamț – Botoșani (13 iulie), Bacău – Neamț (17 iulie)

Regiunea 2 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 2)

Grupa 1: Bihor (CS Bihorul Beiuș), Cluj (Sticla Arieșul Turda), Maramureș (Progresul Șomcuta Mare)
meciuri: Cluj – Maramureș (10 iulie), Bihor – Cluj (13 iulie), Maramureș – Bihor (17 iulie)

Grupa 2: Satu Mare (FC Talna Oraşu Nou), Bistrița-Năsăud (CS Silvicultorul Maieru), Sălaj (Someșul Someș Odorhei)
meciuri: Bistrița-Năsăud – Sălaj (10 iulie), Satu Mare – Bistrița-Năsăud (13 iulie), Sălaj – Satu Mare (17 iulie)

Regiunea 3 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Mureș (ASF Pogăceaua), Covasna (ACS Arcuș), Harghita (CS Gheorgheni)
meciuri: Covasna – Harghita (10 iulie), Mureș – Covasna (13 iulie), Harghita – Mureș (17 iulie)

Grupa 2: Brașov (CS Inter Cristian), Alba (Viitorul Sântimbru), Sibiu (LSS Voința Sibiu)
meciuri: Alba – Sibiu (10 iulie), Brașov – Alba (13 iulie), Sibiu – Brașov (17 iulie)

Regiunea 4 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 2)

Grupa 1: Caraș-Severin (Magica Balta Caransebeș), Arad (Păulișana Păuliș), Timiș (Gloria Moșnița Nouă)
meciuri: Arad – Timiș (10 iulie), Caraș-Severin – Arad (13 iulie), Timiș – Caraș-Severin (17 iulie)

Grupa 2: Mehedinți (Viitorul Severin), Hunedoara (Minerul Lupeni), Gorj (Jiul Rovinari)
meciuri: Hunedoara – Gorj (10 iulie), Mehedinți – Hunedoara (13 iulie), Gorj – Mehedinți (17 iulie)

Regiunea 5 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Teleorman (CSL Nanov), Olt (ACS Lupii Profa), Dâmbovița (ACS Urban Titu)
meciuri: Olt – Dâmbovița (10 iulie), Teleorman – Olt (13 iulie), Dâmbovița – Teleorman (17 iulie)

Grupa 2: Argeș (AS CS Domnești), Vâlcea (Chimia Râmnicu Vâlcea), Dolj (Avântul Pieleşti)
meciuri: Vâlcea – Dolj (10 iulie), Argeș – Vâlcea (13 iulie), Dolj – Argeș (17 iulie)

Regiunea 6 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Călărași (Gloria Fundeni), Ialomița (AFC Rovine), Ilfov (CSL Ștefăneștii de Jos)
meciuri: Ialomița – Ilfov (10 iulie), Călărași – Ialomița (13 iulie), Ilfov – Călărași (17 iulie)

Grupa 2: Prahova (CSO Boldești-Scăeni), Giurgiu (ACS Axi Adunații Copăceni), București (CSU Știința Politehnica București)
meciuri: Giurgiu – București (10 iulie), Prahova – Giurgiu (13 iulie), București – Prahova (17 iulie)

Regiunea 7 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Brăila (Victoria Traian), Constanța (CS Agigea), Buzău (ACS Team Săgeata)
meciuri: Constanța – Buzău (10 iulie), Brăila – Constanța (13 iulie), Buzău – Brăila (17 iulie)

Grupa 2: Vrancea (CSM Adjud), Galați (Voința Cudalbi), Tulcea (Progresul Isaccea)
meciuri: Galați – Tulcea (10 iulie), Vrancea – Galați (13 iulie), Tulcea – Vrancea (17 iulie)

Calendarul Cupei României Betano în sezonul 2024-2025 este următorul:

FAZA REGIONALĂ

Grupe: 10 / 13 / 17 iulie 2024 – partidele se vor disputa de la ora 18:00
Finale: 20 iulie 2024 – partidele se vor disputa de la ora 17:30

FAZA NAŢIONALĂ

Turul 1: 31 iulie 2024
Turul 2: 7 august 2024
Turul 3: 14 august 2024
Play-off: 28 august 2024
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025