Fotbalistul Esteban Orozco a bifat o nouă convocare la reprezentativa Guineei Ecuadoriale.

Fundașul echipei FC Argeș face parte din lotul care va înfrunta în această seară, de la ora 22.00, în deplasare, naționala Tunisiei.

Confruntarea de pe stadionul Olympique Hammadi Agrebi (Radès) a contat pentru primul tur al calificărilor pentru Cupa Mondială din 2026, competiție care va fi găzduită de SUA, Mexic și Canada. Guineea Ecuatorială a fost repartizată în grupa H, în care se mai regăsesc Namibia, Tunisia, Liberia, Malawi și Sao Tome and Principe. După primele două etape disputate, grupa este condusă de Namibia și Tunisia, ambele cu câte 6 puncte fiecare.

#Au pierdut două meciuri la ”masa verde”

Guineea Ecuatorială a pierdut la masa verde, 0-3, partidele cu Namibia și Liberia, deși pe teren câștigase aceste meciuri, scor 1-0, ambele goluri fiind marcate de Emilio Nsue, cel mai bun marcator al Cupei Africii pe Națiuni din acest an. Comisia de Disciplină a FIFA a dat acest verdict pentru că Guineea Ecuatorială l-a folosit pe Nsue, fotbalist care nu era eligibil, întrucât forul de la Zurich îi respinsese cererea de a schimba naționalitatea, deoarece acesta a dobândit cetățenia ecuatoguineeană abia după ce a jucat la nivel de juniori pentru Spania.

Până atunci, el a jucat deja două meciuri pentru fosta colonie spaniolă în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014, iar Guineea Ecuatorială a fost ulterior amendată.

Dar, în ciuda acestor hotărâri, Nsue a continuat să joace pentru Guineea Ecuatorială, inclusiv în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2018 și 2022, plus că a participat la trei turnee ale AFCO.

Conform regulamentului, jucătorii care reprezintă o țară la nivel de juniori pot solicita să schimbe apartenența internațională atâta timp cât nu au fost convocați la nivel de seniori - și atâta timp cât au dublă cetățenie.