CS Mioveni a câștigat sâmbătă doar cu 3-1 în fața unei trupe a Corvinului formată numai din juniori.
CS Mioveni a terminat astfel pe locul 5 în play-off-ul Ligii 2 și va întâlni în barajul de promovare în prima ligă ocupanta locului 8 din play-out-ul SuperLigii, care se decide aseară.
CS Mioveni a atacat încă din primul minut al meciului de pe Stadionul Orășenesc și a reușit să deschisă scorul repede prin Blănaru. Gazdele au căutat apoi golul doi, dar s-au lovit de un portar al oaspeților în mare formă. Până la urmă, Corvinul a egalat după o oră de joc, contrar cursrului jocului. Golurile victoriei Mioveniului au fost marcate pe finalul meciului de Blănaru din penalty și Stan din acțiune.
Una peste alta Mioveniul a reușit un antrenament bun înaintea barajului de la finalul săptămânii, acolo unde are o misiune aproape imposibilă, contra unei formații de liga 1.
Corvinul a tratat meciul de la Mioveni cu juniorii. Din lotul primei echipe, în jocul de sâmbătă au fost prezenți doar Darius Roman, Alexandru Predică, Sebastian Ion și Yanis Răducanu. Răducanu nu a apucat să debuteze până acum. Antrenorul principal Florin Maxim nu a fost la meci, indicații dând antrenorul secund Dinu Maghici. Corvinul va juca miercuri finala Cupei României la fotbal, contra Oțelului.
# CS Mioveni – Corvinul 3-1 (1-1)
Au marcat: Blănaru (8, 79 din 11m), Stan (87) / Stupu (63)
CS Mioveni: Fl. Croitoru (Bădescu 80′) – Andr. Trașcu, Cr. Ignat, Mih. Costea (Căprescu 46′), Burnea (Massaro 46′), Cărăruș (R. Garutti 46′), D. Toma (M. Dică 74′), Șerbănică (cpt.), Guțea, Blănaru, Al. Cr. Stan. Rezerve: – Gogor, A. Șerban, Andr. Panait, Duțan. Antrenor: Constantin Schumacher
Corvinul: D. Roman (Roșculeț 86′) – I. Matei, Predică (cpt.), Horiea, Y. Răducanu (Sil. Șeroni 74′), Stupu, Orășanu (Udrică 82′), D. Mailat (Bordea 46′), Seb. Ion, M. Achim, Al. Mihăilă (Gab. Grosu 82′). Rezerve neutilizate: – D. Șandor, P. Dobrescu, Cioază. Antrenor secund: Dinu Maghici