CS Mioveni a debutat cu stângul în play-off-ul Ligii a 2-a, pierzând sâmbătă în deplasare la Unirea Slobozia cu 1-0. A fost al 10-lea gol primit de echipa lui Șumi în acest sezon.
Galben-verzii au făcut un joc modest fără prea multe realizări, dar au avut totuși primii șansa să deschidă scorul, la jumătatea primei reprize, când Garutti a reluat din 8 m după un corner, cu latul, pe lângă.
Gadele au fost mai pragmatice și au marcat la una dintre puținele faze avute în careul advers. Astfel, singurul gol al întâlnirii i-a aparținut lui Vlăsceanu, care a înscris în minutul 36, după ce a primit o minge în careu, aproape central, a întors pentru Purece, care i-a retrimis din prima, marcatorul preluând cu pieptul la 13-14 metri central și înscriind cu un șut cu dreptul, în forță.
Lucrurile s-au complicat pentru CS Mioveni în partea a doua, din minutul 64 mai exact, când Andrei Trașcu a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
Chiar dacă a jucat minute bune în inferioritate numerică, Mioveniul a fost mai activă în joc, încercând egalarea prin ducerea mingilor spre și în careul advers, dar până la urmă s-a văzut lipsa unui om din angrenajul echipei.
Galben-verzii rămân în luptă pentru al doilea loc ce promovează direct, bătălia fiind aici cu Gloria Buzău și Csikszereda. CS Mioveni, cu 33 de puncte, rămâne momentan pe locul 5 dar riscă să fie depășită până la finalul rundei de ciucani, care au un punct mai puțin.
Următorul meci al argeșenilor va fi joi, pe propriul teren cu Gloria Buzău.
# UNIREA SLOBOZIA – CS MIOVENI 1-0
A marcat: Laurențiu Vlăsceanu (36′)
# Unirea Slobozia: D. Rusu – Dorobanțu (Dr. Lazăr 77′), Pospielov, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Șt. Pacionel, Coadă – Ibrian, Purece (Ekollo 62′), Vlăsceanu (Aioanei 86′) – Afalna (Cojocari 77′). Rezerve: Șt. Georgescu – D. Bujor, Mih. Șandru, Atanase, Andreș. Antrenor: Adrian Mihalcea
# CS Mioveni: Fl. Croitoru – Trașcu, Cr. Ignat (I. Șerban 69′), R. Garutti, Burnea, Șerbănică (cpt.) – D. Toma (Al. Cr. Stan 72′), Cărăruș – Massaro (Bolohan 69′), Blănaru, Guțea (Mih. Costea 80′). Rezerve: Val. Sima – A. Șerban, Duțan, Gogor, Văsălie. Antrenor: Constantin Schumacher
Cartonaș roșu: Andrei Trașcu (64′).