La finalul săptămânii trecute, la Hotel President din Băile Felix, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat seminarul de iarnă cu arbitrii, arbitrii asistenți și observatorii din Liga 2.
Au participat 27 de arbitri și 53 de arbitri asistenți, inclusiv 6 femei, plus 26 de observatori de arbitri. Alți 11 arbitri și asistenți de la nivelul eșalonului secund, care au fost cerificați VAR în această iarnă, au luat parte la cursul dedicat arbitrilor din prima ligă. În cadrul întâlnirii, participanții au fost testați teoretic și video, urmărind o selecție de clipuri pentru a lua anumite decizii. În același timp, CCA le-a testat nivelul de pregătire fizică prin intermediul testelor YO-YO, în cazul ”centralilor”, respectiv ARIET, în cazul asistenților.
La teste au fost prezenți și 5 arbitri argeșeni, 1 central și 5 asistenți: Marius Naidin, Gheorghiță Bălan, Lucian Tănase, Mihai Ionescu și Nicușor Marin.Testarea lor și a celorlalți s-a făcut în prezența lui Edi Dumitrescu, observator de arbitri, șeful Comisiei Județene de Arbitraj, membri CCA care este și coordonatorul lotului de arbitri de Liga 2. Toți cei 5 arbitri argeșeni au trecut cu brio testele susținute la Băile Felix, aceștia având în prima zi testele teoretice și analiză video, în a doua zi teme teoretice iar în a treia zi testele fizice.