De la ora 14:30 este programat astăzi derbyul județului în Superliga, CS Mioveni - FC Argeș.

Partida de pe Stadionul Orășenesc contează pentru etapa a 6-a a play-out-ului.

Înainte de acest meci, CS Miovenie ste ultima în clasament cu 11 puncte, în timp ce FC Argeș este penultima cu 17 puncte. Următoarea clasată în top, UTA (locul 8) are 18 puncte și este pe loc de baraj. Dacă șansele galben-verzilor sunt destul de reduse pentru a mai prinde acest loc, alb-violeții în schimb au mai multe șanse de a mai prinde barajul.

Partida de astăzi găsește pe CS Mioveni fără antrenorul principal Nicolae Dică pe bancă, acesta dându-și demisia după meciul pierdut luni la Mediaș cu U Cluj și risipirea practic a uneia dintre ultimele șanse de a evita retrogradarea directă. În schimb piteștenii vor ataca cel mai probabil la Mioveni cu Garita în teren, golgeterul echipei fiind reprimit în lot în această săptămână, după bătaia cu un coechipier.

După acest meci, CS Mioveni mai are de jucat cu: # FC Voluntari în deplasare # UTA acasă # FC Botoșani în deplasare. FC Argeș mai joacă cu # UTA acasă # FC U Craiova în deplasare # cu Petorlul acasă. În schimb UTA mai are meciuri cu # Hermannstadt acasă # FC Argeș în deplasare # CS Mioveni în deplasare # FC U Craiova acasă.