Ultimul meci al etapei a 15-a din Liga 1 a consemnat și debutul în primul așalon, la centru, al arbitrului piteștean Robert Avram.

Acesta a condus ieri seară, meciul dintre Academica Clinceni și Rapid, terminat cu victoria oaspeților, 3-2, după ce la pauză gazdele aveau 1-0. A fost meciul cu cele mai multe goluri al ultimei etape din tur, o partidă în care s-au dat 3 penalty-uri, toate transformate în cele din urmă.

Astfel, Academica a deschis scorul din 11 m prin Ventura, apoi după pauză Rapidul a egalat prin Bălan tot din penalty, dar după ce inițial portarul apărase lovitura, dar nu se afla cu un picior pe linie în momentul execuției, iar lovitura s-a repetat și s-a marcat în cele din urmă. Apoi, în minutul 55 Cascini fură mingea dintre Săpunaru și portarul Moldovan și înscrie în poarta goală, dar după alte 5 minute, același Bălan transformă un alt penalty. Scorul final a fost stabilit în minutul 85 de Dandea, cu o reluare cu piciorul din careu.

Prestația arbitrului Robert Avram a fost foarte bună, acesta acordând corect, fără ezitare și fără a fi contestat cele 3 penaltyuri. Debutul lui a fost consemnat și de prezentatorii de la Digi, totuși aceștia "reproșându-i" că putea da un roșu direct în loc de galben, lui Iordache la un fault. Reluările îi dau însă dreptate piteșteanului care este acoperit de regulament în luarea deciziei

Robert Avram are 33 ani și este din 2005 în arbitraj. În 2010 a promovat la Liga a 3-a, în fotbalul profesionist, iar în 2013 a urcat la Liga a 2-a, unde a adunat peste 90 de meciuri, în cei peste 7 ani petrecuți în acest lot. De un an și ceva este monitorizat pentru Liga 1, intrând în programul tinerelor talente ce pot promova de la Liga a 2-a la Liga 1. A avut până acum 14 meciuri ca rezervă la Liga 1, primul fiind în 2020, U Craiova - FC Botoșani 2-2. Ieri seară a bifat primul său meci din carieră, la centru, la Liga 1.

În meciul Academica Clinceni - Rapid, Avram a fost ajutat la margine de un alt piteștean, Gabriel Stroe. Centralul este al treilea argeșean din lotul Ligii 1, după Cătălin Popa și Iulian Călin. Alți trei argeșeni oficiază ca asistenți: Gabriel Stroe, Romică Bârdeș și George Neacșu.