Adrian Mutu și România U 21 au șanse să se califice în sferturile Campionatului European de Fotbal pentru tineret, dar pentru asta

trebuie să facă un nou rezultat bun, diseară. De la ora 19:00, în direct pe TVR 1 și TVR HD, tricolorii vor întâlni Germania, ocupanta locului 1 în Grupa 1.

De altfel, echipa lui Mutu este la egalitate de puncte cu nemții, în timp ce pe trei se află Olanda cu 2 puncte, obținute în urma remizelor, 1-1 cu România și Germania.

Tricolorii au remizat cu Țările de Jos, 1-1, în primul meci de la EURO 2021. A urmat apoi victoria cu Ungaria, un succes care face ca meciul cu Germania să fie decisiv pentru calificare.

În cazul unei victorii cu Germania, calificarea nu mai depinde de alte rezultate. În cazul unei înfrângeri, echipa noastră se califică doar dacă Olanda nu câștigă cu Ungaria.

În fine, în cazul unei remize, calculele se complică. Dacă Olanda învinge și ea, vom fi 3 echipe cu același număr de puncte, 5. Atunci, dacă remiza noastră va fi 0-0, vor termina pe trei și vom fi eliminați. Dacă vom remiza 1-1, vom fi în fața Olandei doar dacă batavii câștigă cu 1-0 cu Ungaria. Dacă remizăm de la 2-2 în sus ne calificăm.