CS Mioveni speră să urce în clasament după meciul de mâine, galben-verzii urmând să joace de la ora 14:00 în deplasare, la Dunărea Călăraşi.

 Elevii lui Alexandru Pelici nu au deloc un meci uşor, adversara fiind pe locul 5 în clasament, dar mizează pe faptul că până acum s-a descurcat mai bine în deplasare decât pe prorpiul teren. Cu un rezultat bun, argeşenii pot intra pe locurile de play-off, de care îi despart doar două puncte.

Dunărea Călăraşi şi CS Mioveni au acelaşi obiectiv în acest sezon, clasarea pe locurile de play-off, la finalul turului de campionat şi apoi promovarea în Liga 1. Dunărea Călăraşi se află în acest moment în obiectiv, fiind pe locul 5 în clasamentul Ligii a II-a, în timp ce Mioveniul are nevoie de puncte, situându-se pe poziţia a 9-a, la două puncte de play-off şi la 5 puncte de locul 2. Gazdele de astăzi au avut evoluţii bune, până acum pe propriul teren, jucând de patru ori la Călăraşi, iar în aceste partide câştigând de 3 ori (3-0 cu Comuna Recea, 3-2 cu Aerostar Bacău, 1-0 cu Metaloglobus) şi pierzând o dată (0-2 cu Gloria Buzău), golaverajul acasă fiind 7-4. De partea cealaltă, CS Mioveni este neînvinsă în cele 6 jocuri disputate în deplasare, echipa antrenată de Alexandru Pelici obţinând 3 victorii (2-1 la Pandurii, 1-0 la Chiajna, 3-0 la Rapid) şi 3 remize (0-0 la ASU Poli, 0-0 la Unirea Slobozia, 1-1 la Farul), golaverajul afară fiind şi el unul pozitiv 7-2.

Cele două echipe s-au întâlnit prima dată în sezonul 2016/2017, partidele terminându-se 0-0 la Călăraşi şi 2-2 la Mioveni. Apoi în sezonul 2017/2018, când Dunărea a şi promovat a fost 1-1 la Călăraşi şi 3-1 pentru oaspeţi la Mioveni. În fine, în sezonul trecut, nu s-a jucat , din cauza pandemiei decât meciul din tur, care s-a terminat 1-1 la Mioveni.