Campionii FC Argeş a câştigat acum câteva minute, primul meci amical de după Pandemie. Trupa lui Ionuţ Badea a evoluat în deplasare

la Universitatea Craiova, locul 2 din Liga 1.

Gazdele au deschis scorul prin Vătăjelu în minutul 18 după o acţiune pe partea stângă şi o pătrundere prin colţul careului mare finalizată cu un şut pe colţul portarului, însă Prepeliţă a egalat până la pauză pentru piteşteni, cu un şut puternic de la 30m.

Apoi, la prima fază de la reluare, Nini Popescu a majorat diferenţa pe tabelă,după ce Buhăescu a recuperat la 25 m în momentul în care un adversar a alunecat în faţa lui, a pasat pe dreapta, de unde a venit apoi centrarea în centrul careului pentru autorul golului.  

Şerban a stabilit scorul final, la 3-1 pentru FC Argeş cu 5 minute înainte de final, după o nouă greşeală a defensive gazdă la 30 m şi o recuperare, mingea ajungând la el în centrul careului, după alte două şuturi consecutive de pe dreapta.

Universitatea Craiova - FC Arges 1-3(1-1)
Au marcat: Vatajelu(min.18) / Prepelita (min.39), Nini Popescu(min.48), Serban(min.85)

Universitatea Craiova - FC Argeș. Echipa de start: Marinescu - Vătăjelu, Gardoș, Mitran, Olteanu - Ivanov, Gustavo, Qaka - Baiaram, Nițu, Bărbuț.

FC Arges: Ducan -Tofan, Deslandes, Leca, Serbanica - Panait, Prepelita, Nini Popescu, Blejdea - Grecu, Buhaescu. Antrenor: Ionut Badea.

foto: https://www.facebook.com/UCVOficial