Piteştenii vor începe şi ei, mâine, pregătirea pentru cele 5 meciuri de play-off, în urma cărora pot promova în Liga 1. Dimineaţă elevii lui

Ionuţ Badea şi staff-ul tehnic văr face şi ei testele COVID, după care vor intra în cantonament.

Seara rezultatele testelor vor veni, iar dacă toate vor fi negative, de sâmbătă dimineaţă vor începe şi antrenamentele. Cantonamentul se va face la Hotel Ambiance din Piteşti, în timp ce pregătirea va fi făcută la Stadionul Nicolae Dobrin.

Înainte de revenirea din vacanţa forţată, antrenorul Ionuţ Badea a declarat: "Vvineri, iar după ce vom face primul test COVID-19, vom intra în cantonament pentru două săptămâni la hotelul Ambiance. Practic avem șase săptămâni de pregătire înainte de reînceperea competiției. La început ne vom antrena în grupuri de câte 4, urmând ca după aceea să ne pregătim normal. Pauza dintre sezoane este de doar o săptămână și sper ca și FC Argeș să fie printre echipele care vor lua startul în Liga I. Jucătorii au respectat programele individuale de pregătire. Celor care locuiesc la bloc le-a fost mai greu, dar în linii mari au făcut ce trebuia să facă. Oricum vom da mai multe teste fizice pentru a vedea exact unde ne aflăm și a avea un punct de plecare în această pregătire. Acest sistem cu play-off ne avantajează nu numai pe noi, ci și restul echipelor, chiar dacă UTA este dezavantajată de decizia luată. Practic este un alt campionat, comprimat atât ca timp, cât și ca valoare. Avem 5 finale de disputat și vreau să le câștigăm pe toate, dacă se va putea. Obiectivul nostru este promovarea în Liga I. Strategia pe care o vom face va fi să fim ancorați în acest obiectiv. Sunt sigur că vom găsi motivația necesară de a reveni în Liga I"