Odată cu stabilirea modalității prin care Liga a II-a va continua, conducerea celor de Campionii FC Argeș și-a luat

o piatră de pe inimă, și anume că echipa nu va fi depunctată, din cauza stabilirii la masa verde a rezultatului cu Snagov, așa cum s-a tot vehiculat în ultima perioadă.

Președintele clubului, Cristian Gentea a explicat decizia Federației, de a se juca doar cinci meciuri de fiecare echipă, iar startul play-off-ului să se ia după înjumătățirea punctelor din clasament. ”Sunt foarte mulțumit pentru că s-a votat acest sistem. Practic nu ni s-au luat cele 3 puncte câștigate pe teren în meciul cu Snagovul. Singurele echipe care se consideră nedreptățite sunt UTA, care și-a înjumătățit avansul de puncte pe care îl avea și Turris Turnu Măgurele, care avea un meci mai puțin decât celelalte competitoare. Domnul Burleanu a spus că prin această soluție a încercat ca dezavantajul să fie cât mai mic. Sper ca în câteva zile să începem antrenamentele. S-a scos acea recomandare din protocolul emis de Ministerul Sănătății care prevedea ca sportivii să intre pentru 14 zile în izolare. Se vor efectua 3 testări COVID-19. Sportivii vor sta la hotel iar antrenamentele le vor face la stadionul Nicolae Dobrin. S-a acceptat cerința ca în camera de hotel să stea câte 2 sportivi și nu unul singur așa cum era recomandat în acel protocol. Antrenamentele se vor efectua cu câte 4 jucători în prima fază” au fost cuvintele lui Cristian Gentea.