Echipa de baschet BCMU FC Argeş Piteşti a pierdut, ieri seară, în prelungiri, 83-85, meciul de campionat, din etapa a 2-a, disputat pe propriul teren,
cu U BT Cluj Napoca.
La pauză, oaspeţii conduceau, 32-42, iar la finalul timpului regulamentar a fost egal, 79-79. În prima repriză de prelungiri însă, oaspeţii s-au impus cu 85-83.
Piteştenii au cedat trei din cele 3 reprize, pe prima (15-20), pe a doua (17-22) şi pe a patra (16-19), în timp ce repriza a treia a fost cea mai bună pentru gazde (31-18), dar insuficient pentru a obţine a doua victorie din campionat.
Cel mai bun marcator al BCMU FC Argeş a fost Goran Gajovic cu 18 puncte şi 8 rec.
Etapa următoare, piteştenii vor evolua în deplasare la Craiova. După această înfrângere, BCM U FC Argeş a fost coborâtă de pe primul loc chiar de U BT Cluj.
"Nu am avut luciditate, jocul colectiv şi nici relaţiile de joc pe care le-am avut la Timişoara. Deciziile noastre mi au fost cele potrivite, în special pe final de joc" a sintetizat după meci antrenorul piteşenilor, Florin Nini.