BCM U FC Argeş Piteşti a început cu dreptul noul campionat, echipa antrenată de Florin Nini, reuşind sâmbătă
o victorie în deplasare, la Timişoara, cu SCM, cu 85-71.
Argeşenii au câştigat primele două sferturi (27-18, 22-6), avansul luat fiind considerabil şi suficient pentru a ceda ultimele două sferturi (15-19, 20-28). Oaspeţii au reuşit 45 de recuperări faţă de numai 36 ale gazdelor, 21 fiind în ofensivă, iar 24 în defensivă. Piteştenii au mai avut şi 12 pase decisive şi 11 intercepţii.
Topul eficienţei la BCM U FC Argeş a fsot următorul:
Devin Searcy - 25 pct, 10 rec
Danilo Tasic - 19 pct, 9 rec
James Washington - 14 pct, 4 rec
Goran Gajovic - 13 pct, 3 rec
Mihai Măciucă - 5 pct, 1 rec
Szabolcs Santa - 4 pct, 5 rec
Iuri Fraseniuc - 2 pct, 2 rec
Tudor Gheorghe - 2 pct, 1 rec
Elijah Robinson - 2 rec
Marius Ciotlăuş - 3 rec
Etapa următoare, BCM U FC Argeş va primi vizita U BT Cluj Napoca. După prima etapă, piteştenii sunt pe primul loc în clasament, având coşaveraj mai bun decât Steaua şi SCMU Craiova.