Echipa de baschet a Piteştiului a fost aspru sancţionată de Federaţia Română de Baschet în urma problemelor apărute la tabelă,

acum două săptămâni, la meciul câştigat acasă, cu SCMU Craiova.

La partida disputată acum două duminici la Sala Sporturilor şi terminată 96-92 pentru gazde, sfertul al treilea a durat 13 minute şi 32 de secunde, în loc de doar 10 minute cum prevede regulamentul, iar în total, partida s-a disputat pe durata a 43 minute şi 32 de secunde şi nu doar 40 de minute.  Cum a fost posibil acest lucru? La scorul 53-49 pentru piteşteni, tabela oficială a sălii din Trivale a indicat 3 minute şi 14 secunde. Conform totalbaschet.ro, câteva secunde mai târziu ceasul a arătat 6 minute şi 48 de secunde. Oltenii au sesizat că ceva este în neregulă însă oficialii jocului au decis ca meciul să continue de la 6 minute şi 48 de secunde.

Cazul a fost judecat acum doup zile la Federaţie, iar ieri s-au dat sancţiunile. O parte au constat în suspendări ale arbitrilor, oficialilor de la masă şi a comisarului, iar altă parte în amendă dată clubului piteaştean. Astfel, BCMU FC Argeş Piteşti a fost amendată cu 5000 Euro pentru deficienţele înregistrate la acest meci, însă amenda se poate înjumătăţi dacă se va monta o tabelă nouă.

Acesta înştiinţarea făcută de Federaţia Română de Baschet după judecarea cazului:

"Sanctiuni dictate dupa meciul dintre BCMU FC Arges Pitesti si SCMU Craiova

In urma gravelor deficiente inregistrate in sfertul al treilea al meciului din etapa a XIII-a din Grupa A a Ligii Nationale de Baschet Masculin, disputat in data de 06.01.2019, in Sala Sporturilor “Trivale” din Pitesti, intre echipele BCMU FC Arges Pitesti si SCMU Craiova, Federatia Romana de Baschet va informeaza ca au fost analizate toate rapoartele oficiale si au fost dictate urmatoarele sanctiuni:
 
- Colegiul Central al Arbitrilor a decis supendarea cu 2 (doua) etape a intregii brigazi de arbitri, formata din Stoica Ciprian, Laszlo Bukuresti si Istvan Bertalan, conform Anexa RABR, Art. C, Pct. E.
 
- Colegiul Central al Arbitrilor a decis supendarea cu 2 (doua) etape a tuturor oficialilor de la masa - Fodor Stefania, Grigore Bianca, Dumitrascu Mihai, Gheorghe Raluca, Oprea Aurel si Mihailescu Mara, conform Anexa RABR, Art. C, Pct. E.
 
- Comisia Centrala de Comisari a decis suspendarea cu 2 (doua) etape a comisarului FRB, Mihai Caraion, conform Anexa 1 din Regulamentul privind organizarea activitatii comisarilor FRB, Cap IV, Lit. H.
 
- CCLTO si-a declinat competenta, deoarece unul dintre membrii sai, Aurel Oprea, a fost prezent in calitate de oficial la masa la meciul mai sus mentionat, astfel ca incidentul a fost analizat si judecat de Consiliul Director din data de 14.01.2019. Conform procesului verbal al Consiliului Director, s-a decis cu majoritate de voturi amendarea cu 5.000 euro a BCMU FC Arges Pitesti, conform RGOC, Art. 23.31, Lit. D si E, coroborate. In cazul in care instalatia tehnica noua existenta la Pitesti va fi montata in termen de 2 saptamani, atunci amenda va fi injumatatita. Totodata, s-a decis ca, in caz de recidiva, penalitatea BCMU FC Arges Pitesti sa se dubleze"