Diseară, de la ora 18,00, în direct la Digi Sport 4, baschetbaliştii argeşeni, vor disputa la Oradea, ultimul meci al sezonului regulat,

împotriva campioanei României.

BCM U FC Argeş Piteşti abordează această întâlnire fiind deja calificată în Top 6, fiind în clasament pe locul 5, cu 19 puncte şi venind după o serie foarte bună de trei partide consecutive în care au obţinut victoria (cu Steaua, cu Dinamo şi cu Craiova).

Cele două echipe sunt de altfel, vecine de clasament, CSM Oradea fiind pe locul 4 cu 21 de puncte şi venind după două înfrângeri consecutive, cu Sibiul şi Clujul.

În partida tur, BCM U FC Argeş Piteşti a fost învinsă categoric acasă de campioană, 81-101.