În a treia partidă din confruntarea din play-off, dintre BCM U FC Argeş Piteşti şi CSM CSU Oradea, orădenii s-au impus

în Sala Sporturilor din Piteşti cu 83-70.

După primele două partide, disputate la Oradea, scorul era egal, 1-1, iar acum urmează al patrulea, meci, vineri tot la Piteşti. Argeşenii pot ajunge să dispute al cincilea meci doar dacă vineri vor obţine o victorie.

Soarta partidei de aseară s-a jucat practic în al doilea sfert, pe care oaspeţii l-au câştigat detaşat, la 14 puncte (14-28). Restul sferturilor au fost echilibrate, cu diferenţe minime pe tabelă. Astfel, în prima parte Oradea s-a impus la un punct (24-23), în timp ce în partea a treia şi a patra piteştenii au avut câştig de cauză, dar cu un punctaj prea mic pentru a recupera diferenţa (18-17, 15-14) luată de oaspeţi la jumătatea jocului.

La BCM U FC Argeş Piteşti s-au remarcat în această partidă Agafonov - 17 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă, Nuutinen - 12 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă şi Gary Person - 11 puncte, 4 reuperări, 3 pase decisive.

Următoarea partidă, BCM Argeş - CSU Oradea, vineri, ora 20,00 în Sala Sporturilor din Trivale.

Foto: https://www.facebook.com/bcmupitesti/