În perioada 31 mai-2 iunie, în Muntenegru, la Podgorica, a avut loc Campionatul Balcanic de Judo Cadeți U-18, întrecere la care au participat cei mai buni sportivi din această zonă a Europei.
La acest concurs, CSM Pitești a reușit să câștige 2 medalii, dintre care 1 de aur și 1 de argint. Pe prima treaptă a podiumului au urcat Daliana Popescu(ctg. 57 kg), în timp ce argintul a fost câștigat de Alexandru Dincă(ctg. 90 kg). Popescu și Dincă sunt legitimați la CSM Pitești și sunt pregătiți de antrenorii Vali Ioniță și Alina Cheru. Cei doi au făcut parte din echipa României, care a terminat întrecerea pe echipe pe locul 2, primul loc fiind ocupat de Turcia, iar locul 3 de Muntenegru, Republica Moldova și Grecia.