De curând s-a desfășurat la Brăila Campionatul Național de Box rezervat seniorilor.
La această competiție a participat și pugilistul Florin Șerban de la CS Mioveni, antrenat de Daniel Preda. Sportivul galben-verde a reușit să câștige titlul național la categoria 80 kg. Șerban a disputat 3 meciuri, toate fiiind câștigate net, valoarea argeșeanului spunându-și cuvântul. În prima partidă și în finală s-a impus înainte de limită, prin KO, în timp ce în semifinală a câștigat la puncte. La categoria sa au boxat 10 sportivi, în timp ce în Campionat au luat startul peste 70 de pugiliști din întreaga țară.
Florin Șerban este și student la Facultatea de Educație Fizică și Sport fiind un sportiv de viitor, component totodată și al lotului național, de câțiva ani. La 23 de ani, î,pliniți luna trecută, este deja multiplu campion național.
Secția de box a CS Mioveni, unde antrenor coordonator este Daniel Preda are legitimați aproape 20 de sportivi din localitate și din împrejurimi. Dintre aceștia doar doi pugiliști sunt seniori, Florin Șerban și Marius Dumitru, iar la anul li se va alătura Ileana Roberto, vicecampion la Cupa României.