CS Dacia Mioveni a depus  la Federatia Română de Culturism și Fitness documentele înființării unei secții de culturism și fitness, în cadrul clubului.

 Decizia înființării acestei noi secții sportive a fost influențată de faptul că Mioveniul și-a creat o identitate în acest sport, prin titlurile obținute la nivel național și internațional de sportivul George Mădălin Soare, devenit prin aceste rezultate și maestru al sportului, informează www.bitpress.ro . George Mădălin Soare este născut și crescut în Mioveni, are 32 de ani și practică acest sport de la vârsta de 16 ani. Deocamdată, va activa ca instructor în cadrul clubului, urmând ca CS Dacia Mioveni să demareze procedurile de legitimare a campionului din Mioveni, conform regulamentelor Federației, pentru ca acesta să poată concura sub blazonul clubului. Mădălin a devenit campion național BodyBuilding Classic +180 cm în anul 2018 și este membru al lotului naţional de fitness şi culturism apartinând FRCF (Federaţia Română de Culturism şi Fitness). În anul 2020 sportivul din Mioveni a devenit Campion Național la categoria BodyBuilding Games Classic +175 cm, vicecampion la Campionatul Balcanic și a obținut medalia de aur la categoria +182 Men’s Physique, în cadrul Campionatului EUROPEAN IFBB din Spania. A reprezentat România alături de ceilalţi sportivi ai lotului naţional la Campionatul Mondial de Fitness şi culturism desfășurat la Santa Susanna ( Spania), unde a fost medaliat cu bronz. La prestigiosul concurs Arnold Classic Europe, organizat sub egida Federației Internaționale de Bodybuilding și Fitness, Mădălin Soare s-a clasat pe locul IV.

“Am ales CS Dacia Mioveni pentru că este un brand sportiv al orașului în care m-am născut, am crescut și în care trăiesc. Nu în ultimul rând, pentru că este primul club sportiv care îmi oferă sprijinul pentru a face performanță și acesta este un motiv suplimentar pentru a ținti noi rezultate cu care să onorez Mioveniul. Sunt mulți iubitori ai acestui sport în Mioveni! Majoritatea îl practică pentru beneficiile aduse sănătății, dar sunt și practicanți care ar putea merge spre performanță în acest sport, așa încât înființarea unei secții specializate în cadrul unui club sportiv local este binevenită” a mai declarat pentru bitpress.ro, culturistul Mădălin Soare.