Cerul s-a colorat sâmbătă, în Argeș! După atâta amar de vreme, de izolări și încercări umane și divine, văile au fost trezite dintr-un somn amar,

dealurile au prins puțină viață și s-a întrevăzut speranța unui NORMAL ce abia-l mai zăream. Ce s-a întâmplat? A avut loc prima întâlnire oficială din Argeş, organizată pentru ATV-iştii iubitori de adrenalină!

Zeci de rideri, posesori de ATV-uri, dar și simpli privitori, au spus prezent, provocării lansate de ATVRom împătimiților sportului extrem și al senzațiilor tari în off-road. “DĂ-TE CU NOI” a fost chemarea, iar răspunsul a venit imediat. ATV-işti din Argeș, Brașov, Moeciu, Timișoara, Bucovina, Satu Mare, București, Cluj, Prahova, dar și dealeri din țara ai organizatorilor, s-au aliniat la start-ul SPERANȚEI, cu distanțarea de rigoare pentru evitarea oricărui incident, cu echipamentul obligatoriu și mai mult decât necesar în acest sport și fumigene colorate înălțate spre cer. Motoare turate, nervoase și rideri clocotind a aventură au plecat într-un marș al bucuriei și pasiunii.

ATV 2După aproape trei ore de urcat și coborât pante, piruete cu frunze și dans cu norii de praf, ATV-iştii s-au întors de unde au plecat. Și când își închipuiau că totul s-a terminat, provocările abia au început. Testul suprem…un TRIAL incitant, cu urcușuri și coborâșuri, cu bușteni, zone de bolovani, apă, suficient de greu pentru primul eveniment, atât cât să nu-i descurajeze pe cei la început de drum în offroad, dar nici să plictisească veteranii. Ce a urmat? SPECTACOL! Și cum un rider adevărat se cunoaște după înfățișarea camuflată, miza a fost două vouchere pentru achiziționarea de echipament. Siguranța este totul, mai presus de teribilism sau inconștiență. Indemnul nostru sunt cei 5 DA importanți:

  1. DA, gândește-te la acest sport, știind regulamentul și legislația!
  2. DA, cumpără-ți ATV sau SSV, dar nu pentru că e la modă, ci din pasiune!
  3. DA, practică acest sport, dar protejat de echipament corespunzător!
  4. DA, condu, însă fără a fi sub influența alcoolului!
  5. DA, încearcă să faci ce vezi că fac alții pe internet, dar luând lecții de la experți!

ATV 3Și cum off-road-ul este un sport de fairplay, echipă, prietenie, mână întinsă la nevoie, mai presus de puterea sau modelul unităților conduse, s-au simțit la eveniment din plin. Încurajările de pe margine au fost așii din mâneca fiecărui concurent înscris în încercarea de a duce la bun sfârșit provocarea. Fiecare cu dansul lui, de la Pitești sau de la Timișoara, au trecut prin apă și noroaie. Au fost și câștigători:

1. Marian GHIȚĂ – Pitești - 1:37:46

2. Daniel TICOS – Satu Mare – 1:41:81

3. Leonard OLTEANU – Pitești – 1:44:13

ATV 4Challege-ul final – o comunitate de ATV-işti, care a dansat împreună, sub îndrumarea neobositului CRBL! Spiritul melodiei "Jerusalema" la modă în toată România şi lumea prin dansul protagoniştilor piesei, s-a simțit în inima fiecăruia, pașii s-au învățat pe loc, iar sincronizarea a venit de la sine. Ziua s-a încheiat pe acordurile de chitară, sub clar de lună, ale lui Vizi Imre -fost finalist la Vocea României, într-un cerc al prieteniei și al solidarității.

Având în vedere răsunetul pe care l-a avut în toată ţara acest eveniment organizat de ATVRom în Argeş, organizatorii lansează o întrebare în rândul posesorilor de ATV-uri şi iubitorilor de adrenalină: TE DAI CU NOI LA URMĂTORUL EVENIMENT? 

ATV 5Până atunci, informaţii despre promoţiile ATVRom şi despre evenimentele organizate, sau la care echipa ATVRom participă pot fi găsite pe www.atvrom.ro dar şi pe paginile de facebook ale celui mai mare resealer de vehicule, accesorii și echipamente offroad și onroad din ţară.